prabusirea-economiei

Vă aduc la cunoştinţă un mail pe care l-am primit recent şi care sigur o să vă tulbure. Citiţi cu atenţie.

În vreme ce românii sunt hipnotizaţi de campania electorală, se trag sforile de către grupurile financiare care se pregătesc să cumpere activele majore ale ţării, în regim de solduri. O să vă invit să urmăriţi o discuţie purtată de mine cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, şi o să vă las să trageţi concluziile.

Nu contează banca unde lucrează acest om, ci pur şi simplu, strategia amplă, pusă la cale peste capetele noastre, care par să nu se mai dezlipească de manipulările şi circul campaniei electorale.

Un fost şef de la CIA spunea: “Dacă ştii cum şi cu ce să manipulezi atenţia cetăţeanului, şi pui în stanga lui un spectacol de circ, nu o să observe portavionul din dreapta lui”.

UI: Cum priveşte banca şi grupul financiar din care faceţi parte, ce se întâmplă în România, în plan economic şi politic?

Bancher: Suntem încordaţi însă extrem de motivaţi, întrucât aşteptăm producerea momentului la care lucram de circa 10 luni de zile. Banca noastră şi-a redus extrem de mult expunerea în România, a închis robinetul creditării, şi am trimis către headquarter-ul grupului cât de multă monedă euro am putut. Repet, aşteptăm acum producerea rezultatului muncii noastre, în cadrul unui plan la care participă extrem de multe grupuri financiare şi bancare externe.

UI: Adică concret în ce constă acest rezultat pe care îl aşteptaţi? Speraţi în revenirea economică a ţării? Veţi relua creditarea?

Bancher: Naivitatea este o slăbiciune de caracter a românilor. Mă întrebi dacă sperăm în revenirea economică a ţării? Păi noi speculăm şi vom câştiga enorm de mulţi bani, tocmai în momentul în care economia naţională românească va atinge punctul cel mai de jos al graficului. Himerele legate de creşterile economice din 2010 sunt lansate concertat de analişti, pentru că aceasta este parte a strategiei noastre, pentru a ne maximiza profitul pe care îl vom face, când balonul speculativ imobiliar şi al cursului valutar ne va indica faptul că suntem pe trendul câştigului maxim. Mă întrebi dacă vom relua creditarea? Creditarea în România s-a făcut cu cap. Este adevărat că şi guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat enorm, atunci când ne-am consolidat şi ne-am asigurat prin intermediul creditului de consum, dependenţa totală a populaţiei active, a forţei de muncă româneşti.


UI: În se sens v-aţi asigurat dependenţa lor totală?


Bancher: Simplu. Populaţia României (românul în general) are un singur bun de preţ care ne interesează pe noi bancherii: activele imobiliare. Mai există şi forţa de muncă a individului, însă aceasta, după ce l-ai prins în mreje, este utilă de speculat, pentru că acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia să ajungem cumva la aceste active imobiliare ale românilor. Normele BNR şi legile nu ne permiteau să putem acorda în masă credite ipotecare, plus că aceste credite ipotecare nu erau 100% avantajoase pentru noi. Aşa că am profitat de lentoarea în decizie a BNR şi am investit masiv în publicitate pe segmentul creditului de consum. Ştiam încă de la bun început faptul că, cei cărora le acordam credite de consum, nu vor avea resurse să le restituie, astfel încât, coroborat cu faptul că ştiam încă din 2008 ca această criză financiară va lovi şi România, am calculat totul extrem de bine. Nu trebuie să fii geniu bancar ca să îţi dai seama că într-o ţară precum a voastră, pur şi simplu efectele crizei urmau să fie devastatoare, pentru că:

[1] nu mai produceaţi nimic;

[2] pieţele emergente sunt dominate de multinaţionale, legate de grupurile financiare şi bancare pe care noi le reprezentăm;

[3] urma să aveţi în 2009 un an electoral în care, pe fondul disputelor politice, era de anticipat că vă veţi săpa singuri groapa.

La acest din urmă punct recunosc că a trebuit să ne implicăm, pentru că, dacă în 2008 actualul preşedinte avea o cotă de popularitate de vreo 60%, noi trebuia să încingem campania, pentru a împinge politicienii să ia măsurile pe care noi le aşteptam.


UI: Ce măsuri aşteptaţi să ia politicienii? Spuneţi că aţi manipulat partidele ca să vă atingeţi scopul economic?


Bancher: Hai să ne gândim puţin. Noi nu a trebuit decât să încingem spiritele şi să creăm un cadru în care oponentul în alegeri al actualului preşedinte, să recupereze handicapul de imagine, astfel încât să creăm românilor şi politicienilor impresia unei lupte strânse. Iar de aici până la luptele politice din Parlament care au întunecat minţile tuturor partidelor, a fost doar un pas, însă decisiv a fost momentul în care ţara voastră a rămas fără Guvern. Atunci, şi acum în acest moment, orice guvern se va forma, este legat ombilical şi total la mâna noastră, întrucât are nevoie de banii noştri pentru a plăti salariile, pensiile, etc. Voi v-aţi ales cu spectacolul din presă, noi ne alegem cu banii şi câştigurile. Practic România este a noastră, iar dependenţa voastră de noi va deveni totală. Actualul preşedinte ne-a pus puţin în dificultate atunci când a venit cu guvernul PSD-PDL, pentru că ceea ce noi ne doream era instabilitate economică şi politică. A trebuit să presăm extrem de mult pentru ca ruptura la nivel guvernamental să se producă, să cadă Guvernul, să se amâne sosirea tranşei de bani de la FMI, însă până la urmă, cunoscând mentalitatea colerică romanească, am reuşit.


UI: Nu îmi vine să cred. Este evident că suntem naivi şi stârnim furtuni în paharul cu apă. Hai să revenim puţin la acea legatură între casele românilor şi creditul de consum.


Bancher: Îţi spuneam că în 2008 am dat masiv credite de consum, atât bugetarilor cât şi angajaţilor din sectorul privat. Atracţia era mare întrucât nu trebuiau să prezinte garanţii, însă noi ştiam că în 2009 ne vom atinge scopul. Şi, într-adevăr, pe fondul crizei economice, au explodat restanţierii. Asta înseamnă că oamenii nu şi-au plătit ratele către bănci, iar noi am trecut la executare silită. Aici am avut iar nevoie să ne concertam eforturile astfel încât să nu existe grupuri financiare româneşti, companii sau persoane private, care să ne strice planurile, întrucât riscam să ne trezim că vin să cumpere activele imobiliare scoase la vânzare. Aşa că a trebuit să lovim şi mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri să se lupte pentru supravieţuire şi să nu aibă lichidităţi pentru a cumpăra nimic. A trebuit să-i facem să devină preocupaţi de grija zilei de mâine, iar sub teama falimentului ne-am eliminat competitorii.


Şeful BRD Soc. Gen. spunea într-un ziar românesc că este momentul să ne eliminăm competitorii. Exact asta facem, vă eliminăm din jocurile economice din propria voastră ţară.


UI: Aţi eliminat concurenţa autohtonă blocând creditarea pentru firme şi blocând piaţa executărilor silite?


Bancher: Corect. Şi nu a fost greu. Pe o piaţă internă gâtuită de blocajul financiar, firmele româneşti au fost sufocate de lipsa lichidităţilor, iar guvernul din 2009 a fost lăsat fără nicio posibilitate de a asigura resursele financiare. Dacă într-o ţară guvernul nu are bani pe care să-i injecteze în economia naţională, iar noi bancherii vă blocăm accesul la credite, firmele ajung fix ca o gradină de flori, expusă arşiţei zilnice, pe care nu o mai udă nimeni şi care până la urma va muri. De aceea spuneam că a trebuit să ne agităm puţin pentru a împiedica acest guvern din 2009 să pună în aplicare măsurile economice, şi să abatem atenţia asupra luptei din campania electorală. După ce ne-am asigurat că pur şi simplu nu va exista riscul să apară intruşi care să cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la vânzare de executorii noştri bancari, am început să trimitem pe bandă rulantă dosarele celor care au luat credite de consum, către executori. Nimeni nu a sesizat faptul că nu ne interesa de fapt să le vindem casele, ci să manipulăm piaţa imobiliară, să o tragem în jos, asigurându-ne în acelaşi timp că la momentul potrivit, când curba prăbuşirii imobiliare va atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din ţările noastre de origine să cumpere masiv şi la preţuri de nimic aceste active. Te asigur că în 2010 un apartament cu trei camere care în 2008 era evaluat la 150.000 euro, va fi scos la vânzare, la executare silită, la preţuri de sub 30.000 de euro şi nu va veni nimeni să cumpere, pentru că în 2010 toţi vor fi preocupaţi să ţină banii deoparte pentru ziua de mâine. Va fi momentul perfect să cumpărăm totul pe nimic.

Românii vor deveni chiriaşi în propriile case, pentru că acesta a şi fost obiectivul nostru primordial, şi anume achiziţiile la preţuri infime. Pentru asta era obligatoriu să ducem piaţa imobiliară la un maxim, pentru ca pe fondul prăbuşirii acesteia, noi să culegem caimacul. Şi la plan se adaugă şi presiunea pe moneda voastră naţională.


UI: Ce presiune? Văd că acum leul se întăreşte, deşi, într-o ţară care nu produce nimic, aflată în criză politică, lovită de criza financiară, nu îmi explic care poate fi suportul de întărire a leului.


Bancher: Păi este vorba de aceeaşi reţetă, care se învaţă la orice curs de MBA. Aşa cum piaţa imobiliară a fost dusă de noi la maximuri ireale, pentru că trebuia să vă dăm credite la valori foarte mari, ca să aveţi pe următorii 30-40 de ani de plătit rate uriaşe către noi, pentru a deveni în acest interval de timp atât proprietarii caselor voastre, dar şi asigurându-ne că veţi munci voi şi familiile voastre pentru noi, pentru a plăti aceste rate ireale, tot aşa, bula speculativă a monedei naţionale trebuie manipulată, însa în sens invers. În cazul speculaţiilor pe moneda naţională, trebuie să ducem leul la un nivel minim, cât mai mic posibil, lăsându-l apoi să explodeze, să urce la valori mari, valori reale, undeva către peste 5 RON pentru un euro. Adică vom face euro atât de scump încât să nu vă puteţi permite să cumpăraţi activele imobiliare scoase la executare silită, nici când ele vor avea valori în euro relativ mici, dar şi pentru ca micimea salariilor românilor, salarii plătite în lei, să facă din rata către banca un coşmar al vieţii de zi cu zi. Totul legal, profitând de naivitatea generală, de eternele lupte politice şi de tot acest context românesc, care din 2006 lucrează pentru noi şi în interesul nostru. Iată ca ieri euro era deja la 4,21 lei.


UI: Aşadar totul este componentă a unui plan. Când va fi detonat?


Bancher: În ciuda galopului înregistrat de alte active din aceeaşi clasa de risc în ultimele zece luni, leul nu are cum să participe la această revenire, fiind evident pentru orice începător că este totul o bulă speculativă.

“Investitorii urmăresc cu îngrijorare mai întâi derularea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, iar mai apoi turbulenţele de pe scena politică”, spune Koon Chow, analist la Barclays Capital, una dintre cele mai mari bănci de investiţii britanice. El consideră că euro ar putea să coboare spre 4,1 lei. Balon de săpun, care este un element al şarjei finale de cumpărare a României la OUTLET. Pentru că de fapt, prin încingerea campaniei electorale, noi avem acoperirea perfectă că nimeni nu mai are timp să ne strice planurile.


UI: Ce veţi face cu alte active, cu casele românilor?


Bancher: Păi este esenţial să controlăm aceste active, întrucât ele sunt o monedă de tranzacţionare pe pieţele internaţionale. Uitaţi-vă la Dubai, acolo unde expunerile băncilor noastre se lovesc de nevoia de a acoperi pierderile. Pierderile se acoperă prin creşterea ritmului de exploatare a muncii celor care au credite la bănci. Ei trebuie constrânşi să lucreze mai mult şi să plătească rate mai mari către noi. Având în mână bunul cel mai de preţ al unui om – locuinţa – acesta va munci pentru noi. Recreăm astfel sistemul sclavagist perfect, o aparenta libertate în care mintea şi atenţia cetăţeanului este atrasă de lupta politică, fără ca cineva să mai aibă timp să se gândească la ce li se întâmplă cu adevărat. Iar când se vor trezi va fi de fapt foarte târziu. Nouă ne trebuie să exploatăm forţa de muncă a voastră, să vă împingem să munciţi mai mult ca să ne plătiţi nouă mai mult.


UI: Mai am o singură întrebare. Spuneţi că aţi contribuit la încingerea campaniei electorale, pentru că trebuia să sădiţi sămânţa unei confruntări politice puternice, întrucât instabilitatea politică era necesară. Concret, aţi plătit politicieni români să pună umărul la actuala criză politică?


Bancher: În mod evident, în 2007 şi 2008 am sprijinit şi susţinut politicieni care aveau acces la frâiele guvernării, ca să fim lăsaţi să derulăm amplul program de acordare masivă a creditelor de consum. În 2009, fiind an electoral, grija noastră a fost să alimentam puternic apariţia unui contracandidat puternic pentru actualul preşedinte, care avea o cotă mare de popularitate, şi am reuşit. Mult mai uşor şi mai ieftin decât ne imaginam. Să ne înţelegem: nouă nu ne pasă cine va ieşi preşedinte pentru că oricum sunteţi la mâna noastră în plan guvernamental. A fost mai uşor pentru că aveţi în România o pasiune extrem de mare să vă consumaţi energiile fix în direcţiile care nu vă aduc avantaje, care vă îngroapă şansele la un viitor mai bun. Suntem şi noi uimiţi de modul în care marea masă a jurnaliştilor ne-au făcut misiunea mult mai uşoară, implicându-se emoţional în această campanie electorală, doar pe fondul ideii că actualul vostru preşedinte trebuie dat jos, fără să aibă niciun fel de viziune economică asupra realităţii. Repet, noi doar am alimentat ascensiunea unui oponent puternic pentru dl. Băsescu, iar restul l-a făcut mass-media şi naivitatea voastră, de la sine. Anul 2010 va aduce şi răsplata pentru munca depusă de noi în ultimii 4 ani, pentru că vom aduce România la statutul de ţară total şi, cel mai important, ireversibil dependenta de frâiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Nu vreau să par cinic însă, în 1989 toate activele ţării erau ale clasei proletare, adică de fapt ale nimănui, fiind controlate de o mână de oameni care decideau în această ţară şi pentru a căror bunăstare  muncea întreaga naţiune. La 20 de ani veţi fi ajuns fix în aceeaşi situaţie, adică nimic nu va mai fi în proprietatea   voastră, dar în acelaşi timp veţi munci să vă plătiţi datoriile. Iar economia naţională va fi dominată de multinaţionalele controlate indirect tot de către noi, în vreme ce falimentele firmelor româneşti, deţinute de români, vor continua şi în 2010, întrucât fără finanţare, fără credite şi cu un guvern care nu are resurse financiare, nu există şanse de supravieţuire. Astfel încât tinerii români vor avea doar două opţiuni: angajaţi la Stat sau angajaţi la multinaţionalele străine. În ambele variante numai noi câştigăm.

Sunt tare nerăbdător să vă aflu comentariile legate de acest articol, aşa că nu ezitaţi să vă spuneţi părerea.

27 Comentarii to “Planul prăbuşirii economiei României”

  1. atakema Spune:

    U.I.=Urban Iulian, gasesti acest interviu pe pag. de internet a dansului.

  2. monte cristo Spune:

    dar e atat de simplu….

  3. viculio Spune:

    monte cristo, ce vrei sa spui cu “dar e atat de simplu”? Poti elabora un pic? La ce te referi mai exact?

  4. Vizionarul Spune:

    Cutremurator!!!Se pare ca nu exista o posibila redresare.Si totusi cu concursul celorlalte natiuni desprinderea de UE si prabusirea acesteia ar putea readuce ROMANIA pe linia de plutire…pana nu este prea tarziu.

  5. Mara Spune:

    Trebuie sa avem credinta si sa nu ne dam batuti in fata acestor asasini economici care au profitat de lacomia “alesilor” nostrii . o sa-mi permit sa cer voie de la detinatorul blogului sa pot copia pasaje si sa afisez bineinteles impreuna cu linkul site-ului. Vreau sa inteleaga cat mai multa lume cu ce ne confruntam si poate unindu-ne fortele pentru a rezista presiunilor acestor criminali vom reusi sa mai salvam ceva din aceasta economie aflata in coma .

  6. viculio Spune:

    Mara, poti folosi informatiile de pe acest blog, atata timp cat specifici sursa. Bine ai venit printre noi.

  7. Mari Spune:

    Eu personal nu am primit nici un banut din partea celor care au facut imprumuturi in diversele banci straine. Este vreunul dintre voi care a primit? Pentru ca in caz contrar, nu vad de ce am participa la plata acestora. Ma intreb ce s-ar intampla daca intr-o buna zi societatea romaneasca ar refuza sa mai mearga la servici? Ce s-ar intampla daca toti oamenii s-ar apuca sa planteze pomi fructiferi pe srazi si ar manca doar rodul acestora nemodificat genetic? Ma intreb cum ar fi sa aruncam guvernantii datornici afara din tara fortandu-i sa-si plateasca imprumuturile muncind ca menajere in Italia? Cum ar fi sa ne inchidem granitele neprimind pe nimeni, spunandu-le ca nu avem nevoie de moneda lor, de produsele lor infecte, si ca avem cel mai fertil sol din Europa care ne permite sa functionam de sine statatori?
    Si, in sfarsit, cum ar fi sa functioneze toate acestea pe baza de Lumina si Iubire? Fara bani, fara interese, fara politica, doar noi, ca simple entitati incarnate…
    Evident, este un vis frumos.

  8. George Rapa Spune:

    Informaţia înseamnă putere.
    Informaţia înseamnă cunoaştere.
    Cunoaşterea e să nu trăiţi în ignoranţă !
    Mesajul acestui sit circula pe email si pe Netlog, ma bucur ca am gasit sursa, pentru ca-l voi posta pe Blog.Mult bine !

  9. calin Spune:

    Mari, sunt perfect de acord cu tine. Pana si partea in care spui ca “este un vis frumos”. Din vise se nasc realitati. Cata vreme esti sincer si intentia iti e curata…visele devin realitate. Daca vrei sa vorbim mai mult, iti las adresa mea de mail “finnacalin@yahoo.com”

  10. adriana Spune:

    de curand am citit cartea “clubul bilderberg.stapanii lumii”, iar unul din capitolele cartii spune cam asa “puterea capitalismului financiar are un obiectiv epocal, nu altul decat crearea unui sistem de control financiar mondial in maini private,capabil sa domine sistemul politic din fiecare tara si economia lumii ca pe un tot.cine controleaza banii, controleaza lumea,pentru ca aceasta se invarte in jurul economiei si finantelor.”

  11. Zamfir Spune:

    http://zamfirpop.com/blog/2010/03/13/sa-fie-oare-adevarat/

  12. veta666 Spune:

    aaaaaa!!!

    Spune-mi ceva nou.Ca asta o stiam.Si interviu asta care pare ireal.Am impresia ca e facut la misto ,dar exprima o realitate atat de dureroasa.Mi-e scarba sa il citesc pana la capat.Si, nu reuseste sa ma surprinda cu nimic.Doar sa ma REVOLTE si mai tare.Imi vine sa kilaresc tot ce inseamna maimutoi politici.C***-m-as in ea de politica.Si pe fete de retardati politicieni.Si pe scarbele care conduc lumea si pamanatu spre distrugere toatala.Mu*** de mari bancheri si petrolisti …astia dintr-o lacomie fara limite rod tot si prafu va ramane in urma.Ne iau pana si cel mai elementar drept .Acela de a avea un adapost deasupra capului.Si nu e decat vina noastra ca sintem niste zombii .Sa platim..sa platim… sa platim ratele ..Pestele ala balon care se umfla acolo in interviu o sa cam faca poc cat de curand.Si cat de urand o sa cam incepem sa facem pipi pe sistemu lor monetar.Necesar ca aeru.Multi au crezut ca romanii “e” neste prosti.Si -au cam luat-o in manuta.Si daca nu si-o fura de la fraierii pa care ii sclavagesc ei,12 12 2012 o sa aiba un mare cuvant de spus.Asta si selectia naturala.Abia astept.Sa ii vad ce nave spatiale si-au facut si pe ce pandora or sa se teleporteze.Desi am mari dubii ca vor avea norocu asta.Scuza-mi limbazu dar am incercat sa fiu draguta.Am spurcat mult prea putin in comparatie cu cat o fac de obicei.

  13. Planul prabusirii economiei Romaniei « Miscarea Zeitgeist Romania. Informatii pe care nu ar trebui sa le stii. Spune:

    [...] http://viculio.ecosapiens.ro/prabusirea_romaniei/ AKPC_IDS += "673,";Popularity: unranked [?] [...]

  14. Stres Spune:

    Voi chiar credeti toat ce auziti? sunteti jalnici fratilor, crezi ca s-ar mai lauda ei in gura mare despre marele lor succes?
    Iti garantez eu ca nu, si-ar vedea de treaba lor si ar trai fericiti panala adamci batranete.
    M-am saturat de toate barfele care circula pe internet.
    Nu aveti altceva ce discuta?, va plangeti ca nu va ajung bani, dar s-a gandit unul din voi sa ia masuri?

  15. Paracelsius Spune:

    Interesant ! Dar, oare, cum vor face bancile bani din vinzarea caselor oamenilor, pe o piata unde nu sint bani si unde oamenii nu mai cheltuie, chiar daca au economii la ”ciorap”. Mai degraba vor executa active de genul CFR-ului, Hidroelectricii etc. Nu credeti ?!

  16. serban Spune:

    Paracelsius – ai dreptate, acest interviu este un bullshit (plin de afirmatii fara logica si acoperire). Hai sa vedem unul din ele. Sa presupunem ca se intampla exact asa si bancile ajung in pozitia de a cumpara active imobiliare la preturi care in acest moment par ridicole…30.000 de euro pentru un apt for instance. Care este scopul? Bineinteles, sa le revanda mai scump (ca dor nu le-or cumpara ca sa doarma bancherii in ele). Cum? Aici e problema…de fapt mai degraba cui. Exista 2 variante: prima, sa le vanda cetatenilor straini – greu de crezut: imagineaza-ti neamtul mutandu-se la Bucuresti (sau si mai hazliu, luandu-si casa de vacanta in berceni ). A doua sa le revanda cetatenilor romani – care nu mai au bani sa cumpere ca tocmai de aia nu si-au putut plati ratele. Mai mult, daca scoti un numar suficient de mare de case la vanzare pe piata, ele se vor ieftini si mai mult si de la 30.000 o sa ajunga la 10.000 sau chiar mai jos si acest bancher o sa isi ia teapa vietii lui .
    In realitate problema e exact pe dos – bancile au tot interesul din lume ca cine a contractat creditul in maxim de piata sa il poata achita inapoi intrucat asa isi fac profitul. Daca piata pica, banca ramane cu 4 pereti care nu mai valoreaza mai nimic (si acest lucru s-a intamplat deja in US – si bancile au pierdut enorm).
    In concluzie daca acest interviu este adevarat (ceea ce eu nu cred), acest bancher este un mare dobitoc.

  17. rambo Spune:

    ce imbecili sunteti daca bagati pe gat acest “interviu”.bancherul ala care a dat interviul daca intr-adevar o facea zbura imediat de la locul de munca si nu isi risca nimeni pielea pentru a face interviuri.sunteti naivi daca credeti asa ceva,cand o sa muncim si noi ca vesticii sau ca si chinezii atunci sa avem pretentii la salarii.Atat timp cat stam cu dejtu in coor sa nu speram nimic

  18. oooj Spune:

    Acest interviu este o alta dovada,la planul unei natiuni,care au ca scop stapanirea lumii.Aceasta stapanire se poate realiza prin preluarea petii financiare.Este o natiune,unde aproape lipseste clasa muncitoare,si care detine controlul financiar,aproape pe tot globul!!!Situatia noastra e jalnica,ca si a altor state din fostul bloc comunist.Am fost invatati sa executam dispozitii,sa ne dea de lucru,dar sub nici o forma sa gandim!Daca nu gandim,nu avem nici atitudine corecta.Am fost educati sa fim sclavi,si greu scapam de asta!

  19. Jiji Spune:

    Daca ar exista serviciu secret romanesc valabil, acesti bancheri ar juca de mult table in ceruri printre nori.
    Dar aceste servicii se bat sa isi imparta si ei o firmitura la masa bancherilor din pacate.

    Un nationalist

  20. STANLEY Spune:

    “Sa presupunem ca se intampla exact asa si bancile ajung in pozitia de a cumpara active imobiliare la preturi care in acest moment par ridicole…30.000 de euro pentru un apt for instance. Care este scopul? ”

    SA-I FACA PE “APROPITARI” SA PLATEASCA CHIRII NESIMTITE TOATA VIATA.

  21. snookie Spune:

    ca bine zici rambo..e 2010..vreau sa vad si eu planul asta in desfasurare..da, sunt idei in interviu care sunt adevarate, din pacate pentru romanul de astazi..tara e in conditii mai mult decat jalnice, iar conducerea este pur si simplu incapabila sa o salveze de la inec, dar eu nu cred deloc in reusita acestui plan..poate ma insel :)

  22. Oana B Spune:

    Interesanta perspectiva…dar nu pot sa nu remarc ce o sa mai injure bancherii astia cand actualii angajati ai statului o sa lucreze pentru ei :) ) Anticipez un faliment rapid.

  23. Zob Spune:

    Am publicat şi eu acest articol pe saitul meu regulamentar.

  24. Zob Spune:

    Rambulică… chiar dacă acest interviu nu ar fi real ci ar fi o simplă ipoteză el are o valoare metodologică excepţională. Adică ne foloseşte nouă să gândim realist. Muncă să le ceri ţiganilor. După aceea mai discutăm.

  25. silvius Spune:

    ……mai oameni buni, hai sa nu mai ascultam ce spun altii, sa nu -i mai credem pe altii si s afacem ce credem noi romanii ca e mai bine pt tara noastra. Eu unul “mint” spre binele tarii de aproape un an si cred ca am facut ceva bine, am spus tuturor care m-au intrebat cun e la mine la munca ca e totul ok, ca treaba a inceput sa merga mai bine, ca ne revenim, etc. Cred ca am contribuit putin la relaxarea nationala si la revenirea economiei.Foerte putin dar sigur. Cati ati facut asta ???? Bancherii sunt “smecherii” economiei ???? spanac, daca nu platim nici unul ratele in 30 de ziel i-am falimentat si chitzaie de foame! Singura putere intr-o tara sunt oamenii…….masele.Partea proasta e ca noi romanii nu suntem uniti, macar jumatate pe cat sunt altii si asta e singurul motiv pt care suntem unde am ajuns astazi.Unirea fortelor este singura putere reala! Hai sa facem totul bine, perfect, fiecare la locul lui de munca si va garantez ca von traii bine imediat. Nu incercati sa mai pacalitii romanii, colegii , vecinii, fratii vostii si o sa o duceti mai bine.Ajutati-va intre voi chiar daca nu va cunoasteti, sprijiniti-va asa cum puteti, mult putin si o sa fie mai bine. Dati celor cere nu au cat putei si o sa fie mai bine.Nu mai faceti risipa chiar daca nu pare sio sa fie mai bine.ASTA SI MULTE ALTELE AR TREBUII SA FACEM……..si mai sint multe de spus……….FITI MAI BUNI ! MERITAM……..

  26. 3l3na Spune:

    oameni buni hai sa facem ceva!!!! nu stiu ce….dar natiunea noastra e pe moarte.hai sa ne gandim ce lasam copiilor nostri .toate aceste lucruri sunt monstruase si strigatoare la cer.platim pt ceva de care nu am avut parte pt ca aceste imprumuturi se considera a fi folosiste in interes public nu in cel privat cum fac acesti asasinicare stau in parlament si se scobesc in nas….o sa mai revin cu comentarii….d-zeu sa ne aiba in paza!!!!

  27. membru fondator PRdD Spune:

    In mare parte articolul este eronat de dragul fantasticului.

    Intr-adevar, bancile ca si orice alta firma cauta sa-si maximizeze profitul iar principalul lor obiect de activitate este sa imprumute bani la o rata mai mare decat ofera depozitelor.

    Daca o banca acorda credite de consum sau imobiliare asa pe ochi frumosi se duce in jos pentru ca ramane in criza de bani lichizi si n-are ce sa mai dea inapoi celor care au facut depozite. Si ofcourse, se duce jos. Vezi Maryll Lynch, RBS si altele.

    Iar majoritatea creditelor de consum de la noi au fost date CU BULETINUL, fara garantii majore iar creditul ipotecar fiind inca destul de nepopular in Romania n-a afectat (n-o afecteze) negativ prea multi romani.

    Cei care au luat un asa credit ipotecar si-au facut niste calcule, au prevazut anumite riscuri etc si n-o sa-si piarda casa f usor ptr ca procedurile legale sunt ff greoaie la noi.

    Parerea mea e ca bancile straine care au venit in Ro cu intentii speculative au luat o mare tzeapa si rasufla acum ca pestii cu burta in sus pentru ca mediul instabil de la noi nu creeaza conditii prielnice.

    Mai sunt de acord si cu faptul ca politicienii sunt lacomi etc si majoritatea celor din functiile de conducere publice din Ro sunt competenti pentru a fi cel mult administratori la c*^u vacii dar Romania se sprijina inca pe o baza solida desi sunt multi care vor sa o erodeze.

    Acesti multi suntem chiar noi, toti! La perpetuarea prostiei participam toti prin lacomia noastra, frica de a ne apara drepturile, lipsa de respect fata de semeni, dorinta de atinge un anumit statut social etc.

Lasa un comentariu